Sunt convins că puţină lume ştie ce reprezintă clădirea invelită în plasă de protecţie pentru siguranţa trecătorilor de pe strada Gheorghe Lazăr Nr.1-3. Aceasta este una dintre cele mai vechi clădiri din oraşul Arad. Construcţia acestei clădiri a început în anul 1816 fiind finalizată un an mai târziu. Lucrările au fost achitate în întregime de către comerciantul Iacob Hirschl, de origine vieneză.

Teatrul VechiAceastă clădire a fost pe rând: teatru, cinematograf (Urania) ca pe urmă să ajungă magazia teatrului nou. Această clădire a trecut prin nenumărate scandaluri legate de prea cunoscuta lege a retrocedărilor. Intr-un articol din 2004 am citit despre clarificarea stării acestei clădiri in ceea ce priveşte proprietarul dar şi despre gândurile măreţe de renovare a acesteia de către Casa de Cultură a Municipiului Arad. A fost prima rază de speranţă că această clădire o să ajungă să fie un complex cultural multifuncţional care să cuprindă atât o sală de spectacole cât şi una pentru tot felul de expoziţii. “Teatrul Vechi va fi renovat” a fost titlul articolului ce a adus această speranţă în rândul oamenilor dar după cum se poate vedea şi în poză, în 4-5 ani de zile tot ce au reuşit să facă e să îmbrace clădirea în acea plasă protectoare. Acest proiect a murit şi a fost îngropat pentru 4 ani de zile fără ca cineva să se mai intereseze de soarta acestei clădiri faimoase.

O tentativă a primăriei din Arad de a intra in posesia cladirii in 2008 a eşuat. Sub titlul acestui articol (“Primăria Arad vrea să cumpere clădirea primului Teatru permanent din România”) se găsesc informaţii despre intenţiile primăriei de a intra in posesia mai multor clădiri istorice din oraş pentru a le restaura şi a le include în tot felul de programe culturale. Probabil că din cauza sumei foarte mari de bani (care nu apare scrisă nicăieri) cerută de proprietari, acesta se află şi astăzi în aceeaşi situaţie.

Continuare… »