An dupa an, zi dupa zi, pe cum inaintam in viata reusim sa legam prietenii cu tot felul de oameni. Am invatat in timp sa nu spun niciodata, nici macar in gand, ca nu o sa mai revad o persoana vreodata. Acum doi ani un coleg si bun prieten si-a facut bagajul si a plecat impreuna cu sotia si copilul lui la celalat capat al lumii. In momentul acela nu am stiut daca trebuie sa-mi para rau pentru plecarea lui sau trebuie sa fiu bucuros pentru ca merge la mai bine, ca merge sa-si faca un rost in viata. Atunci cred ca am spus pentru prima data in viata mea (in gand) ca nu o sa mai am ocazia sa revad acel prieten vreodata. Anii au trecut si soarta a facut ca eu sa ajung sa vizitez acel coleg chiar la celalalt capat al lumii. La finalul vizitei, inainte de a ne desparti si de a urca in avion a trebuit sa-i spun cateva cuvinte pentru ca asa e frumos si omenesc. Pe langa faptul ca i-am multumit pentru tratatie mi-a stat pe limba sa-i spun ca probabil nu o sa ne mai vedem niciodata, dar m-am abtinut. Mi-am invatat lectia la plecarea lui din Romania, asa ca nu o sa mai spun niciodata “niciodata”.

Odata intors in tara am aflat ca o alta prietenie legata intr-un timp destul de scurt (in aproximativ un an de zile) risca sa se destrame. Am avut norocul sa cunosc un om deosebit, un om simplu si inteligent, un om care avea un raspuns la toate intrebarile puse de mine. A fost singura persoana care daca nu avea un raspuns la o problema imi dadea un link cu rezolvarea ei . La fel ca si in primul caz, nu am stiut daca trebuie sa fiu necajit pentru ca pleaca sau sa ma bucur pentru reusita lui.

Intorc pagina si astept sa vad ce imi rezerva viitorul. Cert e ca niciodata nu e bine sa spui “niciodata”.