Cati dintre oamenii internati in ospicii credeti ca sunt cu adevarat nebuni?

Sa fie acesti oameni intr-adevar nebuni sau o parte dintre ei au puterea de a judeca si a gandi mult peste nivelul celor ce ii catalogheaza drept nebuni!? Sunt convins ca pentru unii acest lucru o sa para aiurea, lipsit de logica sau chiar nebunie dar intrebarea nu cred ca este atat de aiurea pusa. Daca din milioanele de oameni ce populeaza acest glob luam o mica parte, sa spunem un 1% (chiar daca e cam mult), care pot judeca mult peste nivelul mediu de inteligenta a oamenilor de rand nu credeti ca aceastia ar fi considerati nebuni, nu credeti ca ar fi izolati de restul societatii fiind considerati un pericol social?

De ce naiba se numeste Loteria Romana, LOTO? Nu era mai logic sa-i spuna Loro?

De cele mai multe ori oamenii care isi pun aceasta intrebare sunt oameni foarte ocupati care nu apuca sa savureze o bere impreuna cu potentialii prieteni sau carora le este frica sa iasa din casa (da, exista astfel de oameni). Cand intalnesti un astfel de om o sa-l recunosti de la prima vedere. Sunt speriati, ignora orice modalitate de socializare cu oamenii din jurul lor si daca incerci sa intri in vorba cu ei ori par speriati ori se intorc si pleaca. Multi spun ca astfel de oameni ajung genii pentru ca au puterea sa nu ia in calcul tot ceea ce se intampla in viata de zi cu zi, concentrandu-si toata energia asupra unui lucru/domeniu ce prezinta interes pentru ei.
E de rau, pentru ca tot mai multi oameni isi pun aceasta intrebare.

Scris de Ana Maria Csordas

Pentru cele mai multe chestii exista limita de varsta…fie ea minima sau maxima, evident, de cele mai multe ori ea e minima…dilema mea e: care e limita de varsta pentru o noapte de distractie “la limita”? oare suntem fixati biologic ca limita proprie de distractie sa fie tot mai restransa pe masura ce inaintam in varsta, oare cea mai propice perioada e cea a adolescentei? Absolut de necontestat…dar, atunci cand inca mai simti in sange acele porniri spre dezmat, este de condamnat, daca ai depasit cu ceva 17 ani? Poate ca limita asta de bun-simt se aplica diferit in functie de cultura, de ambitiile fiecaruia si de gasca de prieteni…si totusi odata cu cresterea limitei de restrictie se pot lua masuri alternative, cum ar fi baruri mai linistite pentru categorii de varsta spre 30, peste 30, sau cluburi speciale in care sa predomine o medie de varsta constanta fara variabile prea mari. Oare in acest domeniu, vechile obiceiuri dispar greu? Oare ramai cumva fixat in “tineretile tale” in ale distractiei? Poate da, poate nu, dar cred ca cel mai indicat e sa nu te opresti in timp ci sa experimentezi mereu locuri si oameni noi.

via NoptisiZile

Foarte multa lume foloseste expresiile:

Sunt morcovit. | Sunt cu morcovul in cur.

Sunt curios daca stie cineva de unde a plecat aceasta expresie, ea fiind folosita atunci cand vrei sa spui ca ti-e teama de ceva.

Pornind de la intrebarea a carui raspuns mi-a dat de gandit:

A omite adevarul inseamna ca minti sau nu?

am ajuns pe sa citesc intr-un post mai vechi de la Adevarul chestia asta:

Declaraţiile sincere pot distruge uneori o relaţie. De aceea, psihologii susţin nevoia unor neadevăruri salvatoare.
Cine mai crede în ziua de azi că sinceritatea totală este reţeta unei căsnicii fericite? Noua generaţie de psihologi afirmă că o astfel de atitudine nu poate duce decât la divorţ. Sfatul lor este să dozaţi cât mai bine amestecul de minciună şi adevăr, tocmai pentru a salva o relaţie care are toate şansele să reuşească dacă nu este tulburată de adevăruri care oricum nu contează prea mult în ecuaţia sentimentelor adevărate.

Interesant e cum sunt indrumati acei oameni care considera ca pentru a-si cunoaste linistea interioara au nevoie sa le povesteasca acestor “ciudati” numiti psihologi tot ceea ce au pe suflet.

Si totusi, raspunsul vostru la intrebarea mea care e?

Joi am fost la evidenta populatiei in Arad sa ne schimbam buletinele pentru ca Sandra si-a schimbat numele si eu adresa. Am avut placerea sa constat ca acest serviciu a fost imbunatatit, ca nu mai trebuie sa stai la cozile alea interminabile pentru a depune actele. Ne-am speriat de numarul aparent mare de persoane ce stateau la coada dar cand am vazut frecventa cu care se intra si se iese din birou, ne-am mai linistit si noi.

Alea 10 minute cat am stat la coada am observat un tip care are job-ul perfect. Din biroul in care urma sa intram (mai mult…)

Fiecare dintre noi a spus cel putin odata in viata ca suntem fericiti, “Cand ne-o fi mai rau, asa sa ne fie!”, pentru ca ne-am simtit fericiti, ne-am simtit impliniti dar oare noi stim cu adevarat ce e fericirea? Conform dictionarului de psihologie, fericirea este “o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat. Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense ce nu numai ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti.”

Cati dintre noi am asociat aceasta fericire unei impliniri materiale, sau unei zi din viata noastra in care totul ne-a mers bine? Sa fie asta oare fericirea sau e doar o stare de moment asociata acestui cuvant?

La o cautare pe internet a acestui cuvant am gasit o sumedenie de “definitii” a fericirii si pot spune ca sunt destul de putine asemanari intre ceea ce credeam eu ca e fericirea si ce reprezinta ea de fapt.

Dupa mai multe astfel de cautari am ajuns la concluzia ca fiecare om poate spune ce e fericirea pentru el, ca nu exista o definitie ce se poate interpreta la fel de fiecare om, nu pe toti ne pot face fericiti aceleasi lucruri sau stari emotionale. Sa fie doar parerea mea?

Raspunsul l-am primit astazi pe mess:

De patru tipuri.
*Cind ai cu cine si n-ai cu ce – tragic
*Cind ai cu ce si n-ai cu cine – trist
*Cind ai cu cine, ai cu ce si n-ai unde – studentesc
* Cind ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar DE CE! – filozofic

Interesant….de primul si ultimul nu stiam