Zilele trecute am fost pana la o banca pentru a-mi reface cardul VISA. Cardul vechi a expirat in Ianuarie dar pana acuma nu am apucat sa ajung pe la sediul bancii pentru informatii suplimentare. Am aflat ca o sa-mi schimbe cardul cu unul cu cip (WoW – ce-i aia? ). Dupa ce mi-a insirat toate taxele si m-a pus sa aleg cateva optiuni am trecut la acte. A tot pregatit ea pe calculator fel si fel de documente – de la cerere de schimbare card, deschidere cont nou pana la inchidere conturi vechi si renuntare card. Toate aceste documente au iesit la imprimanta pret de ~5 minute de am crezut tanti de la ghiseu s-a pus pe printat Shogunul. Fara sa numar paginile printate am putut observa foarte clar ca erau peste 60 de foi A4. De la conditii de afaceri si pana la cere de emitere si utilizare a cardului, toate aceste foi mi-au fost aruncate in brate pentru a le studia eu acasa. Stau si ma gandesc daca aceste documente nu ar fi putut fi trimise foarte simplu printr-un mail la adresa pe care m-au pus sa o completez intr-unul dintre formulare. Risipa atat de hartie cat si de cerneala in imprimanta, asta e ceea ce am observat eu la aceasta banca. Sunt sigur ca peste tot se intampla la fel dar pentru a reduce costurile noi lasam oameni fara serviciu, ca doar asa putem reduce cheltuielile. Se lucreaza complet aiurea, fara o logica in tot ceea ce se intampla si ne mai miram ca o ducem greu.

Trecand peste toate am fost totusi multumit de amabilitatea doamnei de la ghiseu care nu m-a obligat sa completez de vreo 5 ori acelasi lucru pe o groaza de foi oferindu-se sa le completeze ea mai tarziu. Acum astept sa fiu sunat pentru a ridica amaratul de card pentru care s-a stricat un sfert de top de hartie.

Am auzit din ce in ce mai des vorba “Vreau sa-mi cumpar bicicleta!”. Ok, e un lucru sanatos si cat se poate de normal, de european, dar odata cu acest lucru apar o gramada de probleme. Trec cu vederea faptul ca plecand spre vest nu mai intalnim nicio tara fara piste pentru biciclisti dar la noi sunt doar probleme cand vine vorba de constructia acestora. Trec cu vederea pana si faptul ca soferii s-au dezobisnuit de a avea grija de biciclisti, acestia fiind victime sigure daca circula prin centrul orasului. Pot sa trec cu vederea alte multe lucruri legate de biciclisti si de interzicerea acestora de a pedala pe digul de pe malul Muresului dar nu trec cu vederea faptul ca toate rastelele de biciclete (asa se numeau?) au disparut de pe langa institutiile importante din oras si de pe langa magazinele din centru. Pe vremuri erau plin de astfel de rastele prin oras unde puteai sa-ti pui bicicleta si sa o asiguri cu un lacat. Azi, daca mergem prin oras, putem observa cum acei putini biciclisti care au mai ramas isi leaga bicicletele de gratiile geamurilor sau de pomii mai subtiri de pe centru. E penibil dar ce sa faci daca foamea e mare si fierul vechi inca se vinde bine!

In Arad se lucreaza de vreo doi ani de zile cam in toate zonele. Orasul a intrat intr-un proiect amplu de “renovare”/modernizare, primul care lasa in urma sa ceva. Oricine a trecut prin Arad poate sa vada ca s-au schimbat multe lucruri in ultima perioada. E frumos, e bine, e european dar, ce nu e facut cu cap trebuie criticat. S-au instalat foarte multe semafoare in oras, toate noi si frumoase (chiar daca nu au timer). Problema e ca in unele zone aceste semafoare nu au ce cauta. Zona din piata Avram Iancu (vis-a-vis de Joy’s) si noul semafor de la Casa cu Lacat nu ajuta la nimic in afara de a enerva soferii. Sa presupunem ca acestea si-ar putea justifica prezenta in anumite zile la ore de varf dar nicidecum sa fie pornite Duminica dimineata la ora 5 asa cum au fost astazi. Nu a fost nimic mai enervant decat sa stau ca boul la semafor pe culoarea rosie in timp ce pe culoarea verde nu trecea nici vantul la acea ora.

Sper ca aceste semafoare au fost pornite doar de test pentru ca altfel soferii aradeni vor fi si mai nefericiti. Nu ajunge ca in oras au aparut o gramada de gropi in care iti poti rupe linistit masina, acuma trebuie sa te concentrezi cu un ochi si la semafoarele cocotate pe stalpi.

Am ramas dezgustat de cum gandesc oamenii de aici pentru ca nu vreau sa cred ca e nesimtire. In camerele din hotel special amenajate pentru echipamentul de ski sunt suporti speciali pentru a pune incaltamintea cu care te-ai dat pe partie. Acei suporti sunt incalziti si sunt pe mai multe nivele. Am ramas totusi dezgustat pentru ca am vazut 3 perechi de clapari pusi exact in varf, clapari de pe care se scurgea apa exact in pantofii altor persoane care erau inca pe partie. M-am enervat la culme cand am vazut ca nu au avut bunul simt sa mute acei pantofi sau sa-si puna claparii in alta parte pentru a nu distruge bunurile altora. Daca eram in Romania poate nu m-ar fi mirat acest lucru dar aici e altceva…sau asa am crezut pana acum.

O alta magarie pe care am oservat-o aici e faptul ca aproape toate hotelurile sunt incadrate la 4 stele chiar daca acestea nu ofera servicii de calitate. Poate ca exemplul de hotel de 4 stele la care fac eu referinta (La Nina din Tenerife) este mai multe decat de lux dar totusi…diferenta dintre acel hotel si astea din Austria e foarte mare. Daca acolo se spala fata de masa dupa fiecare client, aici m-as mira sa fie spalata odata la cateva zile si mai sunt si rupte. Daca acolo prosoapele din camera erau schimbate in fiecare zi, aici le schimba doar la 3-4 zile. Daca acolo ne aranja in fiecare zi patul in alt fel, aici stam de 5 zile cu asternuturile rupte si carpite. Nu ma pricep foarte bine la modul in care se dau aceste stele hotelurilor dar cred ca aici ceva nu e in regula.

Ideea acestui post e de a va spune ca pana si in Austria sunt o gramada de lucruri aiurea, lucruri care te pot face sa te simti aiure pe bani multi.

Incercati sa va inchipuiti urmatorul scenariu. Intr-un magazin de haine pentru femeile cu figuri in cap se naste o mica forfota. Haine de tot felul sunt pipaite de femei cu scopul de a le convinge sa stea bine pe ele. De la stanga la dreapta nu puteai vedea decat femei agitate, femei gata sa cheltuie o gramada de bani pentru niste carpe fara valoare. In apropierea cabinei de proba incercam sa-mi ajut nevasta in alegerea unor perechi de pantaloni cand deodata iese (din cabina de proba) o mama tanara, pana in 25 de ani, impingand un carucior pentru copii mici in care stateau tolanite mai multe pungi. Printre ele am putut vedea ca a trecut pe la magazine de renume precum Zara. Timp de o secunda am ramas uimit de faptul ca exista femei care folosesc un carucior de copil pe post de carucior de bagaje in loc sa-si ia un barbat dar in secunda imediat urmatoare am observat o alta pitzipoanca, cam de aceeasi varsa, cum iese incet din cabina de proba cu un bebelus de maxim un an de zile de mana. Bebelusul era silit sa mearga pe jos, la brat, pentru ca mama lui avea lucruri mai valoroase de pus in carucior decat el. Toata aceasta scena mi-a trecut prin fata ochilor in seara asta, in Timisoara, la Iulius Mall.

Imaginea unei femei de succes asa cum o stim doar din filme, o femeie care tine mana stanga indoita din cot la un unghi de 100 de grade si pe care atarna o poseta scumpa, asa ca’n revista, poate fi vazuta acum la fete de pana in 14 ani. Am vazut azi nu una, ci o sumedenie de ele. Am putut observa cum isi fac cumparaturile in grupuri de cate doua pentru a se putea sfatui cu privire la produsele pe care au pus ochii. Aceste minore au ajuns doamne inainte de a sti cum se joaca ‘scunsa, inainte de a sti ca elasticul de la chilotei poate fi folosit pentru un joc cu fetele in spatele blocului, sau inainte chiar de a avea primul ciclu.

In ultimele sapte zile s-a intamplat sa ajung de doua ori la mall in doua zile diferite. Daca in prima zi temperatura era mult sub zero grade si zapada de afara impotmolea masinile prinse pe drum, azi, a doua zi, a fost mai cald, au fost 3 grade celsius. Totusi, aceste doua zile au ceva in comun. Fetele care marsaluiesc prin mall ca soldatii pe front sunt mai mult dezbracate decat imbracate. Doar daca stai la o cafea intr-o cafenea de pe hol poti admira cam toate genurile de vestimentatii. Pentru ca tinuta la mall nu este deloc potrivita temperaturilor de afara mi-a trecut prin minte ca o mica afacere ar putea fi deschiderea unei garderobe precum cele care puteau fi gasite pe vremuri in discoteci. Dai geaca, primesti un numar si marci banul pentru ca haina ta sa stea singura pe un cuier. Am crezut cu tarie ca o astfel de afacere ar fi putut functiona dar astazi am trecut si eu pe langa dulapioarele puse la dispozitie pentru clienti unde iti poti lasa o parte din bunuri fara ca acestea sa fie pazite.

In finalul postului si asa prea lung as vrea sa scriu despre ceea ce am vrut sa cumpar de la mall dar m-am razgandit brusc. Pentru ca urmeaza o excursie la munte unde vreau sa tarai placa cat mai mult pe partie m-am gandit ca Mos Craciun sa-mi aduca o pereche de pantaloni mai speciali, nu ca cei folositi la ski. Am tot cautat, am batut magazinele de profil in lung si-n lat si am gasit, am chiar si de unde sa aleg dar totusi cred ca nu pot sa ma simt bine intr-o pereche de pantaloni care costa 4,6,8 sau chiar 9 milioane de lei vechi. Sunt superbi, sunt de firma (sau nu) dar nu ma lasa inima sa-mi dau aproape jumatate din salar pe o pereche de pantaloni care urmeaza sa-i port pe partie. Nu am putut sa-mi dau seama daca eu castig putin sau ei costa foarte mult dar cert e ca eu sunt acasa, iar ei sunt inca pe rafturile magazinelor. Am gasit la InterSport o pereche ceva mai ieftini dar cel mai mic numar disponibil era suficient de mare cat sa inot in ei Sunt putin dezamagit dar speranta o sa moara doar dupa ce facem un pit-stop in Viena la Sport Expert. Daca nici acolo nu o sa gasesc o pereche de pantaloni la un pret decent atunci cred ca o sa-i folosesc pe astia de ski in continuare. Pe drumul spre casa m-am tot gandit cate alte chestii poti cumpara cu banii pe care ii puteam da pe pantaloni. Lista contine chiar si o masina (o dacie veche dar functionala) dar nu are rost sa o insir aici pentru ca e destul de lunga.

Am patit deja de atatea ori incat trebuie sa scriu si aici chiar daca am mai scris ceva asemanator in urma cu ceva timp. Ma pregatesc, curat sculele, aranjez geanta, conving nevasta si plec la drum pentru a face poze. Se intampla sa descopar tot felul de cladiri vechi parasite unde as putea sa fac poze fara sa fiu deranjat dar chiar daca proprietarii si-au abandonat proprietatea, exista totusi un soi de oameni de care nu scap.

La ultima sedinta foto facuta cu Sandra (TTD) am reusit sa o conving sa facem poze la o fosta fabrica de caramida(??) care se afla pe camp la iesirea din Arad spre Fantanele. Am observat cladirile parasite si cosul de fum de la drum asa ca am hotarat sa intru cu masina pe camp pentru a vedea mai de aproape potentialul locului. Erau doua cladiri fara geamuri dar cu acoperisul relativ intact, un cos de fum vechi numai bun de fotografiat si o cladire pe jumatate daramata din care se infruptau ca niste animale salbatice din prada lor niste tigani. Cand au vazut masina au ramas putin blocati, cu caramizile in mana, dar la fel de blocat am ramas si eu. Dupa ce Sandra mi-a dat de inteles ca nu vrea sa facem poze acolo am intors masina si am plecat nervosi. Am fost nervosi deja de atatea ori din acelasi motiv incat nici nu mai tin minte. E frustrant sa vezi ca exista locuri numai bune de pozat, locuri parasite care s-au conservat zeci de ani si care acum sunt distruse de tigani pentru cateva caramizi si niste metal de vandut.

Acelasi lucru l-am patit si cand am vrut sa facem poze in incinta fostei fabrici de zahar din Arad, cea de pe malul Muresului. De acolo am avut surpriza neplacuta de a observa cum dintr-o incapere au iesit aproximativ 20 de negrotei care nu ne-au inspirat incredere. Declar acest post inca una din multele mele nemultumiri!

De fiecare data cand ma duc intr-un hypermarket la cumparaturi d’ale gurii pentru casa, sunt intampinat la iesire de acelasi soi de casiere crizate. Ma duc in astfel de magazine tocmai pentru a alege marfa care consider eu ca e mai buna, pentru a alege legume si fructe tari care inca nu-mi curg in palma, pentru a alege marfa inainte de a fi sfarmata de catre altii. Problema apare de fiecare data cand ajung la casa. De obicei aranjez marfa pe banda rulanta in ordinea in care o pun in sacosa. Sucul, berea si alte marfuri ambalate bine le pun in fata pentru a le aseza pe fundul sacosei, iar marfa mai fragila la urma pentru a nu o turti.

Casiera crizata este platita pentru a scana marfa de pe banda, pentru a incasa banii si pentru a zambi clientilor. Daca peste faza cu zambitul pot sa trec cu vederea (nu’s curios de zambetul ei), nu acelasi lucru il pot spune si despre modul in care arunca cu produsele cand le trece peste scanner. Legumele si fructele mai zemoase se turtesc, chips-urile, biscuitii, saratelele sau alte produse asemanatoare se sfarma de ajungi sa le manci cu lingura, sucul nu il mai poti deschide cateva ore bune pentru ca tot e agitat. Inca nu m-am luat de nicio casiera dar nu cred ca o sa mai rezist mult. Sunt genul de om care nu face scandal din orice pentru ca poate a avut si acea femeie o zi mai proasta dar cand vad ca de fiecare data se intampla la fel ma cam oftic.

Daca o sa vedeti prin ziare ca un tanar a strans o casiera de gat intr-un hypermarket atunci sa stiti ca despre mine e vorba

Fraza de mai jos mi-a fost dat sa o aud din gura unui functionar public din Arad, persoana platita si din banii mei.

“Noi stam aici pana la ora 17:00 FIX pentru ca suntem bugetari si noi nu putem sta mai mult.”

Pai ma nene, hai sa-ti explic cum sta treaba. Noi, cei angajati la privati, lucram tot dupa un program fix stabilit inca de la angajare. Se intampla ca in unele zile sa fim nevoiti sa stam peste program pentru a rezolva anumite probleme ce nu suporta amanare. Din moment ce eu sunt dispus sa-ti rezolv problema pentru care tu esti angajat la stat sa o rezolvi, dar esti incompetent, chiar daca sunt nevoit sa stau peste program, atunci cred ca poti face si tu un efort si sa nu iesi glont pe usa cand bate gongul de ora 17:00. Ma-ntelegi?!

…de fapt, nu stiu daca doar in Romania, dar indiferent de tara tot la fel de penibil este sa dai voie unui cetatean sa-si inmatriculeze masina cu volan pe dreapta atata vreme cat in legislatia tarii respective se circula pe dreapta.

Stiu ca Romania s-a umplut de masini cu volanul pe dreapta pe motiv ca sunt mai ieftine dar macar nu erau inmatriculate in ro. Azi dimineata veneam spre Arad in graba mare pentru a nu intarzia la job si din fata imi venea un camion mare pe care tot incerca sa-l depaseasca o masina mica. Masina asta mica era una cu volan pe dreapta inmatriculata in Romania. Ceea ce m-a deranjat a fost faptul ca soferul, in incercarea lui de a depasi, statea cu toata masina iesita pana pe banda mea de mers. Am injurat bine si am trecut pe langa el iesind putin cu masina de pe drum. Acesti soferi sunt un pericol si nu pentru ca nu stiu sa conduca, ci pentru ca modelul masinii nu o permite.

In Romania, paznicii bancilor au 50 de ani, burta imensa si cel putin 2 operatii diverse. Se uita dupa fete pe strada, le surad si fumeaza tacticos. De fiecare data cand trece o bunaciune, isi aranjeaza cureaua pantalonilor cu un zambet pervers afisat pe fata.

In Romania, cuplurile fac sex in parc si se despart in cafenele. Umbla impreuna o saptamana-doua, isi declara dragoste eterna, si-o trag prin parcuri pe un frig crunt, iar apoi isi spun vorbe de duh intr-o cafenea.

In Romania, soacrele de primari intra in farmacii si se folosesc de numele lor pentru a cumpara medicamente fara retete. Am fost martora.

In Romania, politistii stau in intersectie jumatate de ora, incurca circulatia, iar apoi dau plictisiti cateva amenzi inainte de retragerea la cafeluta.

In Romania, clanurile “mafiote” si bisnitarii fac legea. Pentru ca pot.

In Romania, separarea puterilor in stat are alt inteles: exista presedintele, cei care sunt de partea presedintelui pentru ca le face favoruri de miliarde de lei (noi) si cei care nu sunt de partea presedintelui pentru ca nu le face favoruri. Iar cele trei puteri din stat prin definitie sunt de fapt contopite intr-una singura: puterea presedintiei. Care, in fond si la urma urmei, e doar o formalitate. Presedintia, vasazica.

In Romania, presa e interesata de chilotii Continuare… »